Destin

Astazi este o zi diferita, am fost smulsa din propria rutina in care ma acomodasem si care imi oferea protectia de care credeam ca am nevoie. In atata timp in care m-am ascuns si nu am lasat pe nimeni sa imi vada partea sensibila, nu am lasat sa sa vada cat de firava pot fi. Toata lumea ma cunoaste ca pe o persoana puternica, imposibil de doborat. Mi-am uitat sufletul crezand ca nu mai am nevoie de el. Pentru ca de fiecare data cand am incercat sa imi daruiesc sufletul cuiva el a fugit de mine speriat de sufletul meu.

M-am uitat in ochii lui si am vazut ceva diferit, lui nu i-a fost frica de privirea mea, pentu el toate mijloacele mele de protectie il fascinau. Imi observa fiecare miscare in tacere si imi zambeste. Il simt in mintea mea cum imi citeste gandurile, fiecare gest al meu il interpreteaza cum trebuie si observa fiecare gest si asta ma fascineaza si pe mine. Imi amintesc cum inainte visam la o intalnire cu o persoana ca el, visam la intalnirea asta dar tot ceea ce se intampla imi demonstreaza ca este ceva imposibil si astfel am uitat de visul meu. Oare am nevoie de asta atat de mult incat am doar eu impresia ca se intampla toate astea. Terbuie sa il revad sa ma conving ca nu exista o persoana ca el, cu siguranta este ceva gresit la el iar eu nu trebuie decat sa gasesc acel ceva care imi va demonstra ca am dreptate si de data asta, iar el este doar o iluzie.

M-am intalnit cu el si de data asta sunt sigura ca voi descoperi in sfarsit adevarul si voi reusi sa ma linistesc, sa imi linistesc sperantele. Modul lui in care abordeaza intreaga situatie ma intriga dar fiecare cuvand scos din gura lui pare a fi scos din mintea mea, inca nu pot crede asta, nu cred in coincidente, dar chiar daca ar fi o coincidenta este imposibil ca asta sa fie o cincidenta continua care pare sa nu se mai opreasca. Sunt agitata si imi spune ca intelege tot ce spun dar din punctul meu de vedere este irelevant, e imposibil asa ca nu il cred. Dar nu il cred pentru protectia mea, prefer sa nu cred ca este adevarat , prefer sa cred ca nu intelege si tot ceea ce nu intelege poatefi dovada mea ca am avut dreptate si ca nu exista unul asa cum vrea el sa arate ca e.

Timp de cateva zile am uitat de el, dar ceva din mine imi spune ca concuzia trasa de mine este una ambigua asa ca vreau sa ma conving, ca am avut dreptate. O sa ma intalnesc eu el si o sa ii spun sa imi zica ce a inteles, si sa ii arat ca se insala. Si asa nu va urma sa ma intreb daca am avut dreptate. Cat imi doresc sa ma insel, cat imi doresc sa nu am dreptate macar de data asta.

Din nou ca si cum mi-ar fi citit gandurile imi raspunde la intrebari inainte sa il intreb ceva, se scoate singur dintr-o situatie dificila si incredebil dar de data asta m-am inselat. Asa ca m-am hotarat sa imi traiesc visul asa cum este el cu gandul ca chiar daca se dovedeste sa fie o iluzie sa ma multumesc macar cu gandul ca mi-am trait visul cateva zile si tot nu am de ce sa regret.

Retraiesc niste stari de care am uitat, si mi-am pierdut speranta ca le voi simti din nou. Sunt fericita fara motiv, zambesc cand ii gasesc numarul de telefon in agenda , vocea lui ma mangaie, cred ca am fluturi in stomac. De fiecare data cand il vad simt nevoie sa ii spun atat de multe, sa spun lucruri care nu le-am mai spus nste nimanui sau sa ii spun lucrurile care le-am spus tuturor dar nimeni nu a inteles ce vroiam sa spun, ma sperie putin gandul ca este posibil sa nu inteleaga nici el. Acum nu mai caut gresala incerc cat de mult sa nu o mai gasesc sa cred ca ea nu exista si ma abtin. Simt nevoia sa ii spun ca il asteptam de mult si simt ca nu ma mai pot abtine, dar o parte din mine imi spune ca daca voi sune asta vor ramane expusa, oferindu-I sansa sa ma raneasca. Imi e teama sa nu fuga si el de mine. Asa ca ii spun in alte cuvinte astfel incat el sa nu isi dea seama ce vreau sa ii zic de fapt si in acelas timp sa imi potolesc setea de a ii spune asta. Ii spun cum destinul a facut ca noi sa ne intalnim si ca imi place mult compania lui. El ma ia de mana, ma priveste cald si imi spune ca si el simte la fel. Ma tulbura asta, eu nu am spus ca simt nimic am spus altceva, si nu imi dau seama cum este posibil sa stie ce vroiam eu sa zic de fapt.

“Si eu simt la fel” Sunt cuvintele care mi-au rasunat in minte, gandindu-ma ca m-am indragostit, si ca asta este lucrul care il simt, si de care am nevoie e atata timp. Intregul trup imi spune ca m-am indragostit dar eu nu stiu ce sa cred. Nu sunt sigura de nimic acum, nici nu sunt sigura daca mai cred in dragoste, sau in puterile ei. Viata m-a invatat pana acum ca dragostea este doar suferinta si nu mai pot avea incredere in ea, nu pot avea incredere in existenta ei.

El oare chiar simte ceva pentru mine sau stie doar ce sa imi zica, cand sa imi zica cu ce ton, cum sa ma priveasca. Ce vrea de la mine? Eu nu pot sa ma indragostesc, pentru mine nu e atat de simplu sa fac asta. Cand il revad voi avea o discuta cu el, sa vad ce zice. Daca si de data asta imi citeste gandurile, inseamna ca nu este o iluzie si daca nici acum nu se sperie de mine si sufletul meu inseamna ca … nu stiu ce inseamna. Dar va si suficient ca de data asta va insemna ceva.

El are aceias energie de care nu m-as satura niciodata, ma priveste cu ochii lui nevinovati si zambetul de copil. Am inceput sa discut cu el tot ce aveam in cap si in loc sa fie speriat de ce aude, imi zambeste intelegator dar nu zice nimic. Nu mai pot suporta tacerea lui, si ii spun ca stiu ca nu are cum sa ma inteleaga. Atunci ma priveste adanc in ochii ma saruta pe frunte si imi spune:” Te-am inteles. Stiu ce vrei sa imi spui, si stiu ca nu iti gasesti cuvintele, sau ai impresia ca nu te voi intelege. Ceea ce vrei sa imi spui este ca tu nu mai crezi in dragoste, si nu te poti indragosti. Pentru ca daca te indragostesti vei fi terminata pentru ca stii atat de bine ca lucurile bune nu dureaza la nesfarsit” . M-am blocat, nici eu nu o puteam spune mai bine decat atat, si inainte sa incerc sa zic ceva imi atinge buzele si imi spune:” Dar stai linistita, nu vom trai la nesfarsit.”