Stiu ca voi ajunge acolo si probabil o sa dorm prima ora asa ca ma gandesc la cursuri, ma prefac interesata de acum. Privesc expresiile oamenilor de langa mine si totul este iritant de tipic, totul este la fel in fiecare dimineata, toti au aceleas fete nemultumite, toti sunt nedormiti, somnorosi. Cobor la metrou unde vad un peron de oameni care stau aproape nemiscati, nicunul nu se uita undeva anume, cu totzii asteapta umil metroul, toti stiu ca nu au ce sa faca, decat sa astepte. Fara sa realizez ma regasesc in aceiasi multime de oameni asteptand metroul la fel de penibil ca si ei. Nu ma gandesc la nimic anume.
Ma pun jos langa un barbat cu mustata, slab, fata trasa si colturile gurii indreptate spre pamant, vesnic nemultumit. Ma priveste si ma carcacterizeaza, pot citi in ochii lui dispretul care il are legat de intreaga generatie. Nu imi pasa, imi aduc aminte ca am mp3-ul cu mine asa ca ascult muzica. Contrast total, oamenii plictisiti si muzica din casti, ma multumeste ideea. Am impresia ca nu mai fac parte din acest banal, ma complac in aceasta minciuna si imi vad e drum. Trebuie sa cobor asa ca imi fac loc cu greu printe oamenii total lipsiti de bun simt si ies din metrou unde dau de o multime de oameni care sa ingramadesc sa intre. Cuvintele imi ies din gura, si desi vreau sa ma opresc parca cuvintele ies fara voia mea, in timp ce realizez asta este prea tarziu, deja am jignit grupul grotesc care se ingramadea sa intre, stiu ca am dreptate asa ca nu regret ceea ce am zis.
Bateria mp3-ului s-a terminat, ma gandesc ca urmeaza sa fac acelas drum pe care as putea sa il fac chiar si cu ochii inchisi, ma distreaza ideea asa ca clipesc mai lung. Astept culoare verde a semaforului si trec. Un scrasnet de roti, o bufnitura puternica,liniste, scrasnetul rotilor se opreste apoi haos.
- L-ai omorat, nenorocitule, l-ai omorat!
- Doamne fereste ….
- L-a calcat masina,l-a calcat masina!
- Aoleu l-ai omorat!
- O ambulanta! O ambulanta!
- Un telefon, un telefon!
- Repede, repede!
- Ce ai facut ma? Ce ai facut ma nenorocitule?
- O ambulanta repede! O ambulanta repede !
- L-ai omorat ma, l-ai omorat!
Toate astea urmau sa imi schimbe intreaga rutina, de ce se repetau toti oamenii, de ce toti spuneau de doua ori ce spusesera deja, de ce au tras concluzia atat de repede, nu apuc sa vad despre cine e vorba. O gramada de oameni, aparuti de nicaieri au facut cerc in jurul masinii si omului accidentat. Cu cat ma apropii mai mult cu atat starea mi se schimba,inima imi bate din ce in ce mai puternic, observ unii din oameni stau cu picioarele in sangele omului si il misca. Stupiditatea lor ma agreseaza, nu ii inteleg. Nu inteleg ce se intampla oameni diferiti cu treburi diferite cu un moment inainte totzi trebuiau sa ajunga undeva cat mai repede, cu totii se ingramadeau in metrouri,tramvaie,autobuze sa ajunga cat mai repede iar acum unii din ei se multumesc doar sa stea pe marginea trotoarului si sa priveasca trupul unui om pe asfalt, intr o balta de sange, cata bestialitate , cativa pusti rad de actiune cu un umor lipsit de bunsimt , sadismul din ochii lor ma intriga.
Pe jos e o cutie de pastile, o batista murdara, o carte cateva facturi si cateva nimicuri care ies din diplomatul batranului lovit. Ma aplec ridic cartea si o bag in geanta. El oricum nu mai are nevoie de ea, vreau sa ajung mai repede la facultate insa parca nu ma pot misca. Vreau sa ajut bietul om, dar sunt atatia oameni care au sarit in ajutorul lui. Inainte sa ma hotarasc in legatura cu dilema mea observ ca deja m-am urcat in masina si sunt in drum spre facultate. Am ramas marcata de spontanitatea actiuni tocmai intamplate, repeziciunea si dezinteresul meu. Totusi era un om, probabil a murit, nu voi stii nicodata ce s-a intamplat, am fost prea grabita sa ajung la facultate, in loc sa ma preocupe trupul intins pe jos nu m-am putut abtine, si priveam si observam doar reactiile celorlaltzi uimita de banalitatea cu care toti ceilalti oameni reactionau. Inca ma intreb de ce toti acei oameni simteau nevoia sa se repete… De ce am reactionat atat de nepasator… Gandindu-ma mai mult, adesea ma intreb daca am reactionat corect, daca ceea ce am facut a fost bine. De ce am luat cartea aia? Nici macar nu m-am uitat la titlu sau autor. Acum nici nu mai stiu ce am facut cu ea, dar cu siguranta nu am citit, si inca nu stiu ce titlu avea, sau macar autorul.
Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca nu atipeam dimineata, cum un mic detaliu aparent insesizabil a schimbat totul. Acum cand ma gandesc la ce s-a intamplat in acea dimineata tulburatoare imi pot aminti fiecare detaliu, parca o voce in mintea mea imi tot repeata ce s-a intamplat, chiar si detaliile pe care aparent nu le-am observant. Cum ar arata aceasta intamplare vazuta din exterior, un tablou detaliat de intamplari, oameni care nu se cunosc, modalitati diferide de abordare, destiantii diferite, si toate s-au intersectat in acele cateva minute dilatate.
<< O tipa debusolata isi urma drumul spre facultate, intrigata de ideea ca nu mai poatea sculta muzica in casti; un grup de pusti cu umor negru; un sofer grabit care vorbeste la telefon cu seful lui; un batran neatent la culoarea semaforului; o femeie crispate de actiunea care va urma, un barbat sobru care vede intreaga actiune, un tip care gaseste cea mai rationala solutie. Cu totii au varste diferite, personalitatzi diferite, destinatii diferite si s-au intalnit intr-o intersectie. Scartaitul rotilor care ridica adrenalina in fiecare, bufnitura puternica care initial il linisteste pe toti ca nu sunt ei cei loviti, apoi curiozitatea faptului deja intamplat, linistea care consta in cautarea de priviri, socul care i-a lasat pe toti pentru un moment sa isi tina respiratia, mila pentru omul lovit, disperarea si inutilitatea de a schimba cu ceva cele intamplate. Oamenii care se repeata doar pentru a se asigura ca este real ceea ce se intampla, incearca sa se convinga ca faptul este intamplat si trebuie gasita o solutie. Pentru un scurt moment cu totii au uitat de batranul lovit, prea ocupati sa reproseze sau sa se scuze.
Urme de cauciuc in jur de 4 metri, un pantof tocit proaspat lustruit undeva langa masina, un diplomat din care ies imprasitate bunurile batranului, capul asezat intr-o balta de sange si o palarie pe capota masinii. Puhoiul de oameni care s-a strans in jurul lui cu o repeziciune mistica, haosul creeat de oamenii care vorbeau in acelasi timp, soferul care nici nu mai stie pe ce culoare a trecut, nu stie daca a fost vina lui sau nu dar totusi sustine ca nu a fost. Pustii pe care toti care i-au observant i-au urat pentru amuzamentul lor, totusi e viata unui om, iar ei se amuza pe seama brutalitatii cu care a fost lovit, zgomotul care l-a scos omul. Oamenii care vorbeau unul peste altul, daca s-ar fi organizat putin nu ar fi fost mai bine, nu s-ar fi rezolvat mai util, daca nu se repetau oare nu gaseau o solutie mai repede? In plus, la ce sunt bune atatea vorbe? Oricum nu puteau rezolva nimic. Acesta poate fi motivul pentru care cei care au constientizat asta si-au vazut de drum, un act de nepasare dar ce ar fi putut sa faca mai mult? Erau atatia oameni pentru el, nu ar fi putut ajuta la nimic in plus decat ei.>>
Daca un om a murit, bunurile lui practice sunt ale nimanui, atunci de ce m-am gandit ca am furat cartea? Si de ce am facut-o? Ce m-a impins sa fac asta?
<
O dimineata foarte variata, am constientizat ca fiecare om a trait altfel decat mine actiunea, fiecare om a fost uimit in felul lui, fiecare a simtit nevoia sa faca cate ceva anume, ma intreb cum a decurs dimineata lor pana in momentul respectiv. Cat de mult a insemnat moartea acelui om pentru ei? Pentru mine probabil nu a contat atat de mult, nu am ramas afectata de moartea omului acela, ci de actiunea in sine si spontanitatea cu care poti muri fara ca cineva sa te poata ajuta cumva, si inutilitatea de a te ajuta, sau de a fi ajutat. Uneori ma supar pe mine pentru ca nu a insemnat nimic moartea acelui om, am preferat sa nu stiu sigur daca a murit sau nu. O perioada chiar mi-am spus ca probabil a lesinat, si din cate imi aduc aminte acesta a fost si gandul care m-a convins sa imi vad de drum. Oare cum a fost pentru cei care chiar au aflat ca acel om a murit? Cum a fost pentru sofer? Chiar daca din punct de vedere legistic a scapat, oare nu a ramas marcat.Cum s-a simtit ca el a omorat un om, si acel om ultimul lucru care l-a facut inainte sa moara a fost sa il priveasca pe el in ochii? Oare a avut cosmaruri,traume? Sau nu a ramas deloc afectat?
Daca nu as fi atipit acasa, daca eram mai atenta poate il puteam avertiza pe batran. Daca soferul il observa din timp , daca soferul ar fi atipit in locul meu. Daca batranul nu era atat de ingandurat, si observa culoare semaforului. Si totusi, acest “daca” nu ar fi facut decat sa faca dintr-o dimineata agitate, o dimineata banala, normal si monotona. Oare merita viata unui om doar pentru schimbarea rutinei unor catorva oameni ?
Daca bataia de aripi a unui fluture poate creea peste multi ani un uragan pe partea celalta globului ce influenta poate avea o asemnea intamplare, atat de… brutala,trista,subita,agresiva si cu un impact emotional atat de puternic asupra acestor oameni? Sau, va avea vreo influenta?...
Iritant cum din o asemenea intamplare nu am reusit sa invat nimic, si nici nu pot gasi ceva de invatat din asta, oricat as cauta. Oricum o sa continui sa traversez ca pana acum, si oricum nu asta conteaza. Oricum mereu o sa reactionez la fel, instinctiv. Oricum am uitat ce s-a intamplat in dimineata aia, si chiar daca inca trec pe acolo rareori imi aduc aminte ce s-a intamplat. Doar urmatoarele 2-3 dimineti m-am gandit la ce s-a intamplat. Privind intersectia,oamenii totul este la fel cum era cu 1 minut inainte sa se intample. Doar urmele de cauciuc au ramas acolo, dar si ele pentru o scurta perioada. Ceea ce a fost scena unei actiuni dramatice in acea dimineata, acum nu este decat o intersectie aglomerata. Soferi nervosi, injuraturi claxoane, elevi traversand haotic si sinele de tramvai inca in lucrari.
Mi-ar place sa spun ca a fost o dimineata pe care nu o voi uita niciodata, dar stiu ca in scurt timp voi uita definitiv, stiu ca voi devein asemeni intersectiei, imi voi continua cursul vietii fara sa fiu influentata de o intamplare ca asta. Poate, peste multi ani, o sa trec pe acolo in locul soferului respectiv, si imi voi aduce aminte cu melancolie de dimineata aceea…Peste multi ani, la fel ca uraganul creeat de bataia din aripi a unui fluture…
Timpul ne raspunde la toate…
