Cu ce-a Gresit In Peisaj?

Am gasit un ghem de om, sta incovoiat si sugita sacadat. Mie imi e mila... Il privesc cu simpatie si-l invit sa se ridice.Il iau frumos de mana, si-l duc in balarii. Si-l las acolo. Plec. Am alta treaba.

Testament

M-am delectat cu energia trupului, m-am hranit si imbatat din ea. Ramas doar un sac de oase sustinut de atele carnii imi plimb trupul pe-alocuri. Stingherit , plictisit si agale caci sufletul imi este departe de el. A fugit ingrozit de mine spre alte lumi si spre vieti mai infloritoare, la fel a fugit si constiinta risipindu-se in vagaunele timpului dispersata in perioade.

Am fugit in bolte subterane , m-am aruncat in beciuri ceresti uitant de unde am plecat; din bietul trup... Dragul de el, infim pentru ego-ul spiritului meu dar totusi un punct de plecare atat de stabil.

Rar imi amintesc de el... Dar cand o fac, imi scald sufletul in el umplundu-l de pacate care nu ii apartin, el totusi rezista, chiar de-mi arata cum refuleaza in semn ca nu mai poate...

Desi e doar intersectia cerurilor cu subteranul , nu ma-npac cu amandoua, prefer sa ratacesc separat in aceste ligheane ale timpului.

Curand, trupul se va lepada de mine , lasandu-ma pierdut in toate. Nu-l acuuz. Nu-mi pare rau, n-are el vre-o vina... Doar ca nu mai poate. Atunci cand ne vom separa nu vreau sa fie ars, si-a mea cenusa sa se-mprastie in oricare loc, sa se-mprastie in tot. Caci se-asterne numai praful... S-apoi, mizerie raman. Nici in pamant nu vreau sa-mi fie pus, sunt rame, viermi si se-mputeste. Se mai face si urat, devenind putreziciunea pamantului demonstrand ca nu-l mai sustine.

Atunci cand ne vom despartii, cand el ma paraseste... Vreau sa-mi fie hoitul aruncat pe vre-o carare, sa hraneasca vre-un caine flamanzit.

Detest

Vazandu-ma din al treilea ochi... la persoana a treia , vazandu-ma sub mine... din alt punct de vedere. Geniu-mi plictisit a inceput sa analizeze. Sa ma analizeze... Scarbit de mine ochiul s-a inchis, persoana a treia a disparut ramanand doar doua insumandu-ma pe mine. Eu cel de deasupra devenind eu cu privirea in sus, in loc de puncte de vedere acum vad doar puncte ce alcatuiesc doar stele.

Regret si apreciez ca pot avea curajul de a-mi recunoaste ce m-a scarbit la mine. Caci ce m-a scarbit la mine acum ma scarbeste la toti. Sunt ei la fel ca mine, ori sunt eu la fel ca toti?Curajul mi-a inflorit dintr-o idee: Nu sunt cu nimic mai mult ca altii, sunt totalitatea lor plus mine.Nu-mi place sa vorbesc murdar despre mine, asa ca prefer sa vorbesc despre tine, cel ce citeste...

Ma scarbesti cu toate intentiile tale ascunse in actiuni, ramanand un devorator egocentrist fara pic de viatza, caci fiorurile pe care ti le trezesti doar tu te bucuri de ele. Detest necurajul tau de a te bucura de clipele tale de glorie, dar... cum ai putea... cum te-ai putea bucura de tine cand stii atat de bine ca ai atins teluri pretinzand altceva, ramane sa te bucuri doar in tine. Ma cutremuri, facandu-mi ultimul ghem de mancare sa-mi izbeasca gatul tragandu-mi colturile gurii spre pamantul pe care nu ai merita sa fi. Pentru ca in esenta ta suferi cu adevarat pentru ce nu esti!

Iar daca nu e asa, si chiar daca e... Simte-te si tu scarbit de mine. Cu conditia sa te simti intai pe tine.

Ce am vazut si ce-am crezut

Am vazut odat' o piatr', si c-o mana o apuc. De sub ea iese o teasta, dintr-aceasta un picior. Si scuipai uimit pe teasta, si-mpietrira ei cu toti. Lung ridicai privirea si-s in tramvai tot. Om cu om se randuira sa ma certe totii oare? Sau stau ei cu bara-n mana sa tina teava-n picioare?

Politicos cedez veceul , pentru altul mai batran , sa se cace el in public! Eu nu pot ca n-am sapun. Lunecand ajung la usa, sunt slinos de toti d-aici , si asa ma vede-o fata, mi-s immuiat tot. Dintr-un par ii curge-o bucla pe obrazul ingrijit . Din jacheta, iese-o fusta . Si imi zice sa ma-ntorc! Nu ascult si merg 'nainte , ca acolo nu ma-ntorc. Curajos cobor o scara ... si ma-mbata un miros, Pute-a coacaze si-a ceapa... Iar coacaze... nu stiu ce sunt. Pe buton, prezic o apasare, ce-ntarzie si ma-ntorc nervos, de-mi da unu o stare de cavaler pompos. Ea e luata ca atare si in mers cavaleresc pasesc, pan' la prima raz' de soare un' m-apuca un stranut. Apai, judec sa-l dau tare! Altfel nu stranut deloc. Am uitat acum de stare si-mi stranut jenat pe bot. Ma sterg si ca urmare, trag aer mult de tot. Curul tramvaiului se duce, el si toti acei oameni ma lasa-ntr-o ghicitoare, ca-n ast loc n-am fost deloc.

Gandu-mi suier-a plimbare , s-o apuc nebun de tot, de-mi fugi pamantu-n picioare pan' ma trezesc in alt loc. Alta lume si alt soare ma-nconjoara in ast loc. Doar ca nu stau in picioare iar sub coate i-un mileu. Chipu-mi da a rusinare si ma dragali pe loc. Trupu-mi da a nepasare, da-l vreau atins tot. Si cand ridicai privirea... Mare pelican cu cioc, limba ii era din snururi si din ochi ii cade-un dop. Curios unde care, caut sa-l tintesc pe loc. Sub mine-i o cacastoare iar in mana, acel dop! Nu-i al meu, il pun la loc. Cand ma-ndepartai i-o piatr', aduc mana nu-o apuc!

Cugetari

Singur... Este atunci cand gandurile tale nu se aseamana cu ale majoritatii. Iar si mai singur este atunci cand gandurile tale nu se aseamana cu ale nimanui. Mai singur de atat( desi pare o exagerare) este atunci cand gandurile tale sunt identice cu ale celorlalti, dar au toalmente alt inteles. Un intales dual si universal superior.

Singuratatea este lucrul pe care il pretuiesc cel mai mult si nu pentru invataturile ei, ci pentru suferinta din care se pare ca invat permanent.

Iubire... Este atunci cand pretuim ceva (orice ar fi ) mai mult decat pe sine. Straniu sentiment... caci atunci cand pretuirea de sine este practic nula, suntem pacaliti de catre orice lucru empiric, astfel deteriorand pretiosul sentiment de care nu ne putem lipsi.

Uitarea... Este catalogarea evenimentelor insignificative si impunerea noastra de a retine doar majoritatea evenimentelor considerate de noi constructive sau importante.

Totusi uitarea este iluzorie caci nu uitam cu adevarat decat evenimentele in totalitate inutile. Pornind de la premisa ca nici un eveniment nu este inutil, decat pe o perioada finita de timp, devenind util ulterior.

Acestea fiind spuse...

In SINGURATATE am IUBIT UITAREA!

Oximoron

Un boșorog căcat de porumbei mușcă dintr-un măr si pleaca. Se ridica bașind si pașește mințind poteca cenușie. Cu un ochi umflat și unul leneș crede c-o zărește... La un capat de alee zace o hoașcă in zadar cu dantura in pahar. Doar stă și il așteaptă, cu unghia ei de fier mută păduchii dintr-o parte pe cealaltă. Dintr-un sân îi curge-o țâță, din pahar îi bea o mața... Albă. Gri. Aproape neagra.

Ca un ghepard zgârie trotoarul, lasand dara lui de melc, intr-o mâna are-o coasa iar in dreapta un trident. El stangaci omoara hoașca in timp ce o plânge lent... Ea, ca un mamut izbi pământul intr-un cheag de sânge gros, cu gura îi săruta piciorul si pică al ei ochi sticlos. In trident isi pune capul, si planeaza lin pe cheag împartind moartea cu ea.

Chiar de impart sfaritu-npreuna , el nici nu o cunostea. Iar ea... ea nici nu il vedea...

Atitudine!

Numai eu pot fi ultima speranta a mea caci singur m-am nascut iar in cea mai letala singuratate am sa mor. Eu sunt atotputernicul propriilor actiuni, orice contraargument adus mie sunt doar jalnice presupuneri asupra echilibrului ascuns sub patura de cenusa care protejaza gratitudinea frumustii mlele cerebrale. Corpul meu nu este nimic altceva decat scrumul unei apreciabile suprioritati universale. Iar persoanle care pot aprecia obiectiv, deci sincer sunt persoanele care merita sa guste din frumusetea pe care sunt capabil sa o ofer.

Una Alta

Se poate intampla ca totul sa nu iasa pe masura ateptarilor noastre,in mod absurd e firesc,insa uneori negativitatea asta confera echilibrul necesar starilor nostre.Un exemplu clar este oferit de un banal cliseu si anume “daca nu ai cunoste nefericirea, nu ai stii sa fi cu adevarat fericit”.Important este sa fi constient de acest dualism interior,caci prin acceptare putem avansa pe scara intelegerii absolute si in final sa ajungem la apogeul cunoasterii.Transformand lacunele proprii,golurile perceptibile ale intelectului propriu intr-un minim tel de depasire al limitelor de la nivelul gandirii, putem ajunge sa trecem de acea bariera a mintii noastre,ce ne impiedica sa transcedem,sa trecem dincolo de clasicul sentiment ca stim,gandim,simtim,cunoastem,atat cat am avea nevoie.Sau sa ne putem multumimi cu ideea ca am experimentat destul incat sa avem o idée despre tot.E un fals in gandire.Lucru ce tine de incapatzanarea umana de a accepta imposibilitatea de depasire a intelegerii proprii.Trebuie sa invatam sa ne bazam pe ideea ca noi ne controlam adaptarea la orice tip de informatie noua.Iar orice informatie noua inainte sa se stabileasca in conceptul nostru trebuie sa treaca de "filtrul" confirmarii. Acesta fiint locul exact unde intervine puterea noastra de a alege. In functie de cat de repede reusim sa ne confirmam o informatie cu atat o vei insusi mai completa. Fara o cunoastere de sine acuta si abilitatea de adaptare la un nou mod de filtrare a gandirii. Cunoasterea de sine este necesara pentru a nu autodepasi propiu psihic, iar abilitatea de adaptare este necesara pentru o viteza mai mare in confirmare.

Acesta fiind spuse.... Fara dualitate ar fi inexistent insusi conceptul vietii...

Caracteristicile unui caracter

<< Am realizat totusi ca daca voi continua asa probabil voi ajunge introvertit, lucru de care ma feresc pe cat posibil. Astfel am descoperit mimatul. Si reusesc sa imi mimez sentimentele sa ma pot bucura de faptul ca am multi prieteni cu care intodeauna am atins un grad de reciprocitate. Lucru care a definit relatiile mele sociale.

Dar chiar si asa, sunt anumite persoana din viata mea care nu isi au locul acolo. Asta in sensul ca eu nu invat nimic de la ele si viceversa. Nu au nici un rost in viata mea , sunt inutili si fara scop.

Mi-a luat mult timp sa imi dau seama ce cauta ei in viata mea si de ce nu ii indepartez. Deci, genul asta de oameni ii pot cataloga drept caractere din povestea vietii mele. Astfel am ajuns de la dezgust la apreciere, considerand ca un caracter din viata mea este mult mai memorabil si longeviv decat o "mare" vasta de prieteni. Necinstit, dar adevarat. Toata aprecierea mea pentru oamenii care preferea mai de graba sa aleaga sa imi fie un caracter ci nu un prieten.

Sunt multe caractere fara de care nu as fi putut mortaliza o perioada a vietii mele. In caz contrar cel mai probabil as fi uitato.

Exista genul de caractere care marcheaza o perioada, fara sa reapara in viata mea, sau , sa nu mai reprezinte caracterul respectiv. Si exista si genul de caractere care marcheaza o viata intreaga. Asa-zisii " cu-adevarat-prieteni" , Sunt de fapt oamenii care reprezinta pentru mine un personaj secundar din povestea vietii mele.>>

"Si cu asta in cap, am inaintat" cum ar spune-o el. Este una din teoriile lui care am indragit-o foarte mult, deoarece am reusit sa aplic si eu asta la randul meu aceiasi teorie. Acum, el este un simplu caracter din viata mea care stiu ca nu il voi revedea , si nu l-am apreciat atata timp cat a fost langa mine. Imi este dor de el, sau, mai bine spus imi este dor de personalitatea acestui caracter. In primul rand, sexualitatea cuvintelor lui ,lascivitatea lui sentimentala de proportiile cele mai animalice cunoscute, bestialitatea gandirii, perversitatea bruta din ochii lui, capacitatea de a transmite un val de aluzii printr-un singur si scurt zambet si abilitatea lui de a combina toate astea cu bunatatea lui pura.

Banuiesc ca pot adauga ceva in teoria lui , mai ales ca acum este si teoria mea. Exista si genul de caractere care, te amprenteaza pe tine ca si personajul principal al povestii vietii tale.

El nu va ramane doar un caracter, pentru ca este personajul care a picurat un pic de negru in esenta mea...