Un boșorog căcat de porumbei mușcă dintr-un măr si pleaca. Se ridica bașind si pașește mințind poteca cenușie. Cu un ochi umflat și unul leneș crede c-o zărește... La un capat de alee zace o hoașcă in zadar cu dantura in pahar. Doar stă și il așteaptă, cu unghia ei de fier mută păduchii dintr-o parte pe cealaltă. Dintr-un sân îi curge-o țâță, din pahar îi bea o mața... Albă. Gri. Aproape neagra.
Ca un ghepard zgârie trotoarul, lasand dara lui de melc, intr-o mâna are-o coasa iar in dreapta un trident. El stangaci omoara hoașca in timp ce o plânge lent... Ea, ca un mamut izbi pământul intr-un cheag de sânge gros, cu gura îi săruta piciorul si pică al ei ochi sticlos. In trident isi pune capul, si planeaza lin pe cheag împartind moartea cu ea.
Chiar de impart sfaritu-npreuna , el nici nu o cunostea. Iar ea... ea nici nu il vedea...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu