Se poate intampla ca totul sa nu iasa pe masura ateptarilor noastre,in mod absurd e firesc,insa uneori negativitatea asta confera echilibrul necesar starilor nostre.Un exemplu clar este oferit de un banal cliseu si anume “daca nu ai cunoste nefericirea, nu ai stii sa fi cu adevarat fericit”.Important este sa fi constient de acest dualism interior,caci prin acceptare putem avansa pe scara intelegerii absolute si in final sa ajungem la apogeul cunoasterii.Transformand lacunele proprii,golurile perceptibile ale intelectului propriu intr-un minim tel de depasire al limitelor de la nivelul gandirii, putem ajunge sa trecem de acea bariera a mintii noastre,ce ne impiedica sa transcedem,sa trecem dincolo de clasicul sentiment ca stim,gandim,simtim,cunoastem,atat cat am avea nevoie.Sau sa ne putem multumimi cu ideea ca am experimentat destul incat sa avem o idée despre tot.E un fals in gandire.Lucru ce tine de incapatzanarea umana de a accepta imposibilitatea de depasire a intelegerii proprii.Trebuie sa invatam sa ne bazam pe ideea ca noi ne controlam adaptarea la orice tip de informatie noua.Iar orice informatie noua inainte sa se stabileasca in conceptul nostru trebuie sa treaca de "filtrul" confirmarii. Acesta fiint locul exact unde intervine puterea noastra de a alege. In functie de cat de repede reusim sa ne confirmam o informatie cu atat o vei insusi mai completa. Fara o cunoastere de sine acuta si abilitatea de adaptare la un nou mod de filtrare a gandirii. Cunoasterea de sine este necesara pentru a nu autodepasi propiu psihic, iar abilitatea de adaptare este necesara pentru o viteza mai mare in confirmare.
Acesta fiind spuse.... Fara dualitate ar fi inexistent insusi conceptul vietii...
