Spirit Sau Soare

Suflu seva sufletului. Simplu, suie spre stele. Spectrul sticlos se sparge spectaculos, silind spațiul selenar să se scurga stropind sânge simulacru. Stau singur, sau sper, sita să stoarcă stresul separând sinele stătător. Supărător Spiritul se-‘nalță spre Soare. Scântei spumegând, Soarele sfârșindu-și sejurul sosește spunând : Sunt singura Stea! Spiritul suav survolând sare să-l scuipe strigând stinge-te! Smiorcăit, Soarele stafidit seduce…Spiritul suav să Stea. Sincronizând stingerea siguranța spiritului seduce… Soarele stins.

Sunt suma sorții sumarizându-mi soarberea scursurilor sale, suprapun scobitura sorocului, sunt Spirit sau Soare!

Duel

Punctul culminant, un spadasin îl provoacă la duel pe celălalt. Spun punct culminant căci provocarea este făcută cu martori iar spadasini sunt niște domni. Duelul nu poate fi amânat așa că instrumentele sunt aduse. Orchestra se așează ca decor de ansambu al celor doi, iar ei pentru prestanța momentului cu ochii sticloși isi spun : "pana la moarte!". Martorii, acum spectatorii unei lupte de orgolii, demonstrații de eleganță și curaj. Toate acestea contopite cu orchestra muzicală care ține firul duelului, intensificând suspansul. Cursul muzical se menține obiectiv ca un arbitru, distrând spectatorii. Spadasinii, domni plini de demnitate scot flacări din ochi și respiră controlat. Nu se știe cum, poate că muzicienii au auzit ceva, iar prin muzica au transmis publicului, dar toți spectatorii și-au mânjit ochii cu masacru. Măcel, strigau unii din priviri apoi privind la alții să-i instige.Încet încet, tinerii domni săvârșindu-și duelul nescăpându-se din ochi unul pe celălalt precum niște bovine respirau sacadat suflând mai mult moarte decât spaimă, domnii plini de onoare devenind bătăuși cu săbii. Spectatorii s-au delimitat, fiecare îl încurajază favoritul mișcându-se pana la sudoare.

Viorile au vibrat puternic și au stat, un contrabas a căzut pe jos, două domnișoare martore întâia oară la un duel de domni au leșinat, ochii tuturor dansează-n lacrimi. S-ar zice că o venișoară de pe cord a plesnit, tuturor. Înainte de a se divide această stare, pentru toți este la fel și împart inconștient aceași stare, toți se scaldă în agonia de-o clipă apoi ea se divide în păreri. Spadasinii, autorii acestei stări generale au împietrit. Spada unuia s-a blocat în talismanul de la gâtul celuilalt oprind o lovitură curmătoare.În afară de ei, toți pleacă dezamăgiți. Spadasinul "lovit" își dezleagă talismanul de la gât, și-l oferă trofeu domnului din fața lui. Acesta, compătimind sentimentul camaradului său de duel, îi oferă spada. Se intorc și pleacă, nu se vor mai revedea niciodata. Orchestra... vals.

Zenit

Trec nepăsător peste întregul drum ce îl parcurge percepția pretutindeni scârbit și fară îndrumare înspre Zenit mă îndrept. Doar rute ocolitoare ce îmi tot dau târcoale mă abat de la șusta amețioare in căutare de defragmentare. Îmi desprind spiritul de om ca țesutul de pe os fără a îi căuta vreo cauză care, să satisfacă tumultos. Mă tot întreb ce se întâmplă cu spațiul ce eu îl tot ocup. Îl ocup când stau, iar cand ma deplasez, precum melcii dâre las in urma mea. Mă preling în dansul vioi al vieții ce mă abate de la traseul inițial, Zenit. Și cad... Dar nu precum căderea căci nu cad spre moarte ci spre a trai. Blestem, sau cauză a altor acțiuni, ajuns în viață îmi deșir demersul . Caut nod în papură ca să-l deznod. Zenit, vesnicul prag neatins strălucește-n privirea mea îndemnandu-mă, chemandu-mă aruncând raza lui asupra mea iar prin raza lui, bătători-mi-ar calea ma abate din demersul in care am cazut. Negasindu-mi locul, stau, aștept un fel de lansare a spiritului ce va parcurge drumul facut de raza iscoditoare.

O Jupâniță cu jupă trei sferturi se apropie molcom expandându-si prezența in jurul spațiului ce il ocupa si jap! Atenția mi-a fost secerată prabușindu-se în ansamblul de mișcari ce ea le făcea. Cum eu stateam întrebător cu privire la ce urma sa fac spiritul mi-a fost aspirat de implozia prezenței ce se apropia. O cunosc de secole și totuși , ispita, neiertătoare mi-a distras dorinta si acaparand intenția de a face, transformând-o in dorința de a fi statornic langa ea. Cel mai potrivit ar fi sa strivesc coroana, călcându-mi coloana ș’orgoliu’. Mă îndepărtez aspirand la plecare. De unde dedeucem că gândul duce la ducere. Tot privindu-l, Zenit ce-i steaua cea mai înalta pe cer, pâlpâie a stingere. Ai zice că viața i se scurge. Cum nu-i loc mai înalt de atât, plec să înlocuiesc locul vacant. Fie-mi strălucită plecarea, am să stropesc viața c-uitare.

4 și 2

Unu , doi, trei, patru. Patru! Patru și doi sunt soții lui unu și trei, iar unu și trei sunt soțiile lui doi și patru. Acum... Unu și trei fiind singuri mereu își spun ei fără soț. Dar cum pot ele oare să-și spună fără soț când patru și doi, sunt soții lor. Impare... Indecise pâna la infinit, așa sunt soțiile. Soțiile soților, adica, categoric doi și patru. Patru, dacă n-ar fi soțul lui trei, sigur s-ar împrieteni cu doi. Fiindca patru, e de două ori el... Doi! Ha, ha, ha!

Rețeta unei nopți de vara.

Doar decizii să nu iei. În rest poți lăsa ce vrei în urmă dar mai ales, nu uita ce vrei să iei iar din ce tu ai de luat, să pui la loc ori dai mai departe, lasa tot să-ți curgă. În fața ta vor sta aceleași instrucțiuni deșarte. Caută și nu mai sta, Trăiește doar o noapte. Să fi tu și zeul Ra ce vine după noapte.

Pe o pânză de păianjen

Daca un elefant vrea, poate. Să se legene pe o pânză de paianjen. Elefantul, descoperind realizarea dorintei lui se gandește sa-și cheme un seamăn sa poată fi cel observant in poala ambiției lui. Ca ulterior să îi confirme că nu a visat, si realitatea este ca pânza chiar îl susține și leagănă. În cazul in care nu supraviețuiește cascadoriei, seamănul sa-I devină cel ce povestește mai departe despre puterea lui de materializare a gândurilor. Acesta fiind flatat de durabilitatea acțiunii lui, îl invită pe seamănul lui elefant să-i fie partener in imposibilul legănat pe pânză. Deși sfios, accepta invitația în urma unor insistențe si garanții. Fără să știe unde se va materialize acest succes și nici de unde provine. Deci, il păcălește. Acestea fiind spuse, devin doi elefanți care se legănau pe o pânză de păianjen.

Privindu-se în ochi in apogeul extazului își spun că trebuie să-l cheme pe un al treilea elefan sa îi privească cum stau ei și râd în fața imposibilului. Al treilea elefant nu întârzie să apară, desi mare-i fu mirarea de exhibiționismul făcut de amicii săi, creierul i s-a blocat mirat și nu a crezut. Iar din aceasta negare… Pânza, s-a rupt.

Cand clipa... se dilata.[Raspuns]

Daca. Clipa se dilata. Recurgi la intoarcerea in timp deoarece clipa nu este delimitata in secunde, cum suntem obijnuiti sa percepem timpul si in plus se si dilata deci oricand ne aducem aminte de acea rascruce in care ne aflam avem avantajul de a incerca si reincerca fiecare din variante pana la epuizare. Epuizate fiind aceste doua situatii fatale, intelegem cunoastere deplina, deci usurinta de a lua decizia potrivita de la momentul epuizarii... inainte.

Oameni... nu zei.[Raspuns]

Atunci vom marca un moment in care regretam ca suntem înzestrați cu aceste moravuri: Ratiunea. Transpunerea. Constientizarea. Desi, acesta regrete tin de caracterul spiritelor ieftine care in urma acestui regret fata de transfigurarea momentului fata de existenta sa este o cale pe care nu o poate intoarce. Ceea ce re-demonstreaza pe rand firea.

In urma acestui detaliu revelat de ce oare recurg unii la incetarea existentei, sau o realizarea prea mare pentru a mai suporta trai.

Ce mod onest de a ragni : Nu merit

Oameni... nu zei.

De la recurgerea actiunilor in serie. Explozia consecutiva lansata de impulsul instinctului nostru primar, oricare ar fi el. Inainte. Pana la revenirea unui nou impuls care va da negresit o explozie consecutiva de nou. Cauzat tot de noi. SI identificarea perioadei de timp intre impulsurile provenite din adancul subconstientului nostru pana la revenirea unui nou impuls semnifica identificarea ritmului in care te poti folosi de impulsurile tale pentru a putea fructifica maximul dorit din orice situatie. Cunoasterea de sine pe aceste meleaguri trebuie sa fie foarte acuta, caci.

Singura dimensiune la care ne putem raporta in stare cruda este cu adevarat locul de pe care cu siguranta este cel mai mult timp pentru a ne decide ce dorim, locul in care avem timp sa cugetam la ce am ratat, ce am putea face, cat de bine ca nu am facut , sa fim bucurosi si mandri de cugetarile noastre si sa ne infruptam pe’ndelete de fructul aprecierii, cautarea de a compara, iar... inca un lucru pe care il iubim este timpul.Cum le țese el pe toate.

Fiind inzestrati oameni nu zei avem o sumedenie de lucruri de care sa ne pese pe dimensiunea care se intersecteaza cu trupul... Vesnica regasire.Vai tu... Trupul. Aceasta carcasa cu siguranta trebuie protejata, intrucat din ea provenim... si atat. Deci, Instinctul nostru de a proteja dimensiunea din care provenim este natural. Ceea ce ne aduce aminte ca, Pe cursul coexistentei noastre cu universul tot ceea ce ne reprezinta pe toate dimensiunile pe care le putem trai este logica complacerea noastra in aceasta conjuctura in care ne place sa ne re-gasim. Plina de delicii si capricii ale firi si existentei noastre. Uitam sa acordem respectul aspiratiilor noastre iar acest moment, aceasta clipa sau rascruce de decizie este curmatoarea aprecierei noastre pentru ce suntem. Nu ne-o putem ierta. Deci uitam.

Dar daca... prin absurd instictul nostru ne loveste in constientizare, ratiune si transpunerea cunoasteri simultan in aceias clipa in care uitam deobicei... Ce se intampla?

Cand clipa... se dilata.

Ciocnirile noastre cu mediul exterior sunt adesea uitate, iar odata uitate ne-reamintirea lor aduce de cele mai multe ori controverse nedorite nici de spectator, nici de creeator. Persoanele in cauza fiind personaje caracteristice ale dualitatii perceptiei umane sau mai simplu reflexiile unui singur Eu. Astfel, din motive... zeci. Spectatorul apreciaza creatia iar creatorul apreciaza aspiratia spectatorului.

Acesti doi elementi care coexista conceptual fara ca unul sa isi traga influente de la celalalt, sunt instrumente de fixare a unui univers ireal dar totodata atat de fizic. Asa cum, spre exemplu pentru transmiterea unui mesaj este nevoie de emitator(instrumend de declansare a unui mesaj transmisibil) si receptor( instrument de receptare a mesajelor perceptibile).

Aceste doua reprezentatii sunt un instrument al fiecarui om care respira sanatos, pentru aprecierea lui fata de sine. De ce?(<--ce cauta intrebarea asta aici?) Pentru ca unui individ ii sunt necesare anumite ipostaze pe care el deopotriva sa le faca si sa fie constient de ce a facut. TREBUIE sa fie creeatorul si spectatorul lui propriu pana sa recurca la orice actiune. Deoarece.

UITAREA clipei in care ciocnirea existentei noastre reale se intalneste in catacombele realitatii, unul din aceste doua universuri/unviverse se muleaza unul dupa nevoia si opacitatea celuilalt alternand intre beatitudinea coexistentei si serul rivalitatii. Toatea astea, da. Se petrec intr-o clipa. La spranceana cat sa nu o simti cum a trecut.

Asa cum in cazul nostru in speta, In cazul in care oricare dintre creeator sau spectator uita clipa punerii in valoare a momentului AMBELE parti (adica una) savarsesc nesatisfacute din situatie, iar situatia... eheeei este exact aceea la care esti supus, acum. Totusi uiti de cateva ori pana sa iti aduci aminte ca este ceva ce tu ai uitat. Astfel, dintr-o educare a gandirii repercursiunile le suporta cele doua personaje fictive, deja vedete in povestirea noastra. Totusi.

Atunci cand CLIPA se dilata... Ciocnirea se intalneste cu un univers comun al carui repercursiuni le suporti. Uitarea clipei poate denatura de la: O intalnire a personalitatii tale cu mediul inconjurator care nu se va reproduce la fel niciodata. "Niciodata" perceptibil pentru noi... adica maxim cateva cicluri. Pana la niciodata realizarea a cui suntem noi cu adevarat in spatele tuturor paturilor sociale si etice aduse de mediul inconjurator.

La ce recurgi?

Fript!

Privind toate limitele ca pe un punct de pornire catre locuri de joaca ale psihicului superior. Al carei puritate umbreste ideile si idealurile fixiste aduse de societate si mediul inconjurator. In primul rand el este singurul care se separa de la sine. Fapt care afirma raritatea si specialul fata de majoritate, dar nu si fata de minoritatea exclusa.

Nesupunerea la etichete impuse nu trebuie inteleasa ca dovada de rebeliune, anarhism , non-sens, etc. Deoarece intr-un psihic de acest rang nu incap astfel de sentimente mizere. Doar aprecierea fata de sine.

Functionand conform unor sinapse strans stabilite si cu o baza infinit stabila. Ceea ce poate insemna ca psihicul experimentat va urma instinctiv anumite decizii indiferent de starea sentimentala a individului. El ramane lucidul absolut si observatorul universal. Astfel, abilitatea individului consta in a recunoaste si creea un nou sistem de valori diferit fata de cel impus.

Odata ce nu te mai supui unui sistem de valori care protejeaza majoritatea, alegandu-ti singur valorile tale nu vei mai fi protejat de valori impuse. Astfel, protectia fata de sine devenind o responsabilitate directa. Iar orice om care-si poate lua o asemenea responsabilitate ar trebui apreciat si in nici o forma ridiculizat, ignorat sau exclus.

Limita mea este timpul. Capcana tuturor intrebarilor.

Coteț

Am smuls peretii ce alcatuiesc infernul. Pulbere, miros si moarte e tot ce am simtit. Din pereti imi fac o cusca, sa tina'ntepenit jumatate din sfera din care sunt alcatuit. Ma'ngrozeste vejnic gandul ca undeva 'ncolteste-o puritate. Iar daca musai am dreptate, vai de mine si de toate. Nu vreau sa-mi revad reversul, si nici sa se infrupte din aceiasi puritate.

Desi sta inclestat si zace, uneori rasuflarea i se scurge-n realitate. Si-atunci pulbere, miros si moarte se asterne pe vietuitoarele de plante.