miercuri, 18 mai 2011

Rețeta unei nopți de vara.

Doar decizii să nu iei. În rest poți lăsa ce vrei în urmă dar mai ales, nu uita ce vrei să iei iar din ce tu ai de luat, să pui la loc ori dai mai departe, lasa tot să-ți curgă. În fața ta vor sta aceleași instrucțiuni deșarte. Caută și nu mai sta, Trăiește doar o noapte. Să fi tu și zeul Ra ce vine după noapte.

Pe o pânză de păianjen

Daca un elefant vrea, poate. Să se legene pe o pânză de paianjen. Elefantul, descoperind realizarea dorintei lui se gandește sa-și cheme un seamăn sa poată fi cel observant in poala ambiției lui. Ca ulterior să îi confirme că nu a visat, si realitatea este ca pânza chiar îl susține și leagănă. În cazul in care nu supraviețuiește cascadoriei, seamănul sa-I devină cel ce povestește mai departe despre puterea lui de materializare a gândurilor. Acesta fiind flatat de durabilitatea acțiunii lui, îl invită pe seamănul lui elefant să-i fie partener in imposibilul legănat pe pânză. Deși sfios, accepta invitația în urma unor insistențe si garanții. Fără să știe unde se va materialize acest succes și nici de unde provine. Deci, il păcălește. Acestea fiind spuse, devin doi elefanți care se legănau pe o pânză de păianjen.

Privindu-se în ochi in apogeul extazului își spun că trebuie să-l cheme pe un al treilea elefan sa îi privească cum stau ei și râd în fața imposibilului. Al treilea elefant nu întârzie să apară, desi mare-i fu mirarea de exhibiționismul făcut de amicii săi, creierul i s-a blocat mirat și nu a crezut. Iar din aceasta negare… Pânza, s-a rupt.

marți, 3 mai 2011

Cand clipa... se dilata.[Raspuns]

Daca. Clipa se dilata. Recurgi la intoarcerea in timp deoarece clipa nu este delimitata in secunde, cum suntem obijnuiti sa percepem timpul si in plus se si dilata deci oricand ne aducem aminte de acea rascruce in care ne aflam avem avantajul de a incerca si reincerca fiecare din variante pana la epuizare. Epuizate fiind aceste doua situatii fatale, intelegem cunoastere deplina, deci usurinta de a lua decizia potrivita de la momentul epuizarii... inainte.

Oameni... nu zei.[Raspuns]

Atunci vom marca un moment in care regretam ca suntem înzestrați cu aceste moravuri: Ratiunea. Transpunerea. Constientizarea. Desi, acesta regrete tin de caracterul spiritelor ieftine care in urma acestui regret fata de transfigurarea momentului fata de existenta sa este o cale pe care nu o poate intoarce. Ceea ce re-demonstreaza pe rand firea.

In urma acestui detaliu revelat de ce oare recurg unii la incetarea existentei, sau o realizarea prea mare pentru a mai suporta trai.

Ce mod onest de a ragni : Nu merit

luni, 2 mai 2011

Oameni... nu zei.

De la recurgerea actiunilor in serie. Explozia consecutiva lansata de impulsul instinctului nostru primar, oricare ar fi el. Inainte. Pana la revenirea unui nou impuls care va da negresit o explozie consecutiva de nou. Cauzat tot de noi. SI identificarea perioadei de timp intre impulsurile provenite din adancul subconstientului nostru pana la revenirea unui nou impuls semnifica identificarea ritmului in care te poti folosi de impulsurile tale pentru a putea fructifica maximul dorit din orice situatie. Cunoasterea de sine pe aceste meleaguri trebuie sa fie foarte acuta, caci.

Singura dimensiune la care ne putem raporta in stare cruda este cu adevarat locul de pe care cu siguranta este cel mai mult timp pentru a ne decide ce dorim, locul in care avem timp sa cugetam la ce am ratat, ce am putea face, cat de bine ca nu am facut , sa fim bucurosi si mandri de cugetarile noastre si sa ne infruptam pe’ndelete de fructul aprecierii, cautarea de a compara, iar... inca un lucru pe care il iubim este timpul.Cum le țese el pe toate.

Fiind inzestrati oameni nu zei avem o sumedenie de lucruri de care sa ne pese pe dimensiunea care se intersecteaza cu trupul... Vesnica regasire.Vai tu... Trupul. Aceasta carcasa cu siguranta trebuie protejata, intrucat din ea provenim... si atat. Deci, Instinctul nostru de a proteja dimensiunea din care provenim este natural. Ceea ce ne aduce aminte ca, Pe cursul coexistentei noastre cu universul tot ceea ce ne reprezinta pe toate dimensiunile pe care le putem trai este logica complacerea noastra in aceasta conjuctura in care ne place sa ne re-gasim. Plina de delicii si capricii ale firi si existentei noastre. Uitam sa acordem respectul aspiratiilor noastre iar acest moment, aceasta clipa sau rascruce de decizie este curmatoarea aprecierei noastre pentru ce suntem. Nu ne-o putem ierta. Deci uitam.

Dar daca... prin absurd instictul nostru ne loveste in constientizare, ratiune si transpunerea cunoasteri simultan in aceias clipa in care uitam deobicei... Ce se intampla?

Cand clipa... se dilata.

Ciocnirile noastre cu mediul exterior sunt adesea uitate, iar odata uitate ne-reamintirea lor aduce de cele mai multe ori controverse nedorite nici de spectator, nici de creeator. Persoanele in cauza fiind personaje caracteristice ale dualitatii perceptiei umane sau mai simplu reflexiile unui singur Eu. Astfel, din motive... zeci. Spectatorul apreciaza creatia iar creatorul apreciaza aspiratia spectatorului.
Acesti doi elementi care coexista conceptual fara ca unul sa isi traga influente de la celalalt, sunt instrumente de fixare a unui univers ireal dar totodata atat de fizic. Asa cum, spre exemplu pentru transmiterea unui mesaj este nevoie de emitator(instrumend de declansare a unui mesaj transmisibil) si receptor( instrument de receptare a mesajelor perceptibile).
Aceste doua reprezentatii sunt un instrument al fiecarui om care respira sanatos, pentru aprecierea lui fata de sine. De ce?(<--ce cauta intrebarea asta aici?) Pentru ca unui individ ii sunt necesare anumite ipostaze pe care el deopotriva sa le faca si sa fie constient de ce a facut. TREBUIE sa fie creeatorul si spectatorul lui propriu pana sa recurca la orice actiune. Deoarece.
UITAREA clipei in care ciocnirea existentei noastre reale se intalneste in catacombele realitatii, unul din aceste doua universuri/unviverse se muleaza unul dupa nevoia si opacitatea celuilalt alternand intre beatitudinea coexistentei si serul rivalitatii. Toatea astea, da. Se petrec intr-o clipa. La spranceana cat sa nu o simti cum a trecut.
Asa cum in cazul nostru in speta, In cazul in care oricare dintre creeator sau spectator uita clipa punerii in valoare a momentului AMBELE parti (adica una) savarsesc nesatisfacute din situatie, iar situatia... eheeei este exact aceea la care esti supus, acum. Totusi uiti de cateva ori pana sa iti aduci aminte ca este ceva ce tu ai uitat. Astfel, dintr-o educare a gandirii repercursiunile le suporta cele doua personaje fictive, deja vedete in povestirea noastra. Totusi.

Atunci cand CLIPA se dilata... Ciocnirea se intalneste cu un univers comun al carui repercursiuni le suporti. Uitarea clipei poate denatura de la: O intalnire a personalitatii tale cu mediul inconjurator care nu se va reproduce la fel niciodata. "Niciodata" perceptibil pentru noi... adica maxim cateva cicluri. Pana la niciodata realizarea a cui suntem noi cu adevarat in spatele tuturor paturilor sociale si etice aduse de mediul inconjurator.
La ce recurgi?