Oameni... nu zei.

De la recurgerea actiunilor in serie. Explozia consecutiva lansata de impulsul instinctului nostru primar, oricare ar fi el. Inainte. Pana la revenirea unui nou impuls care va da negresit o explozie consecutiva de nou. Cauzat tot de noi. SI identificarea perioadei de timp intre impulsurile provenite din adancul subconstientului nostru pana la revenirea unui nou impuls semnifica identificarea ritmului in care te poti folosi de impulsurile tale pentru a putea fructifica maximul dorit din orice situatie. Cunoasterea de sine pe aceste meleaguri trebuie sa fie foarte acuta, caci.

Singura dimensiune la care ne putem raporta in stare cruda este cu adevarat locul de pe care cu siguranta este cel mai mult timp pentru a ne decide ce dorim, locul in care avem timp sa cugetam la ce am ratat, ce am putea face, cat de bine ca nu am facut , sa fim bucurosi si mandri de cugetarile noastre si sa ne infruptam pe’ndelete de fructul aprecierii, cautarea de a compara, iar... inca un lucru pe care il iubim este timpul.Cum le țese el pe toate.

Fiind inzestrati oameni nu zei avem o sumedenie de lucruri de care sa ne pese pe dimensiunea care se intersecteaza cu trupul... Vesnica regasire.Vai tu... Trupul. Aceasta carcasa cu siguranta trebuie protejata, intrucat din ea provenim... si atat. Deci, Instinctul nostru de a proteja dimensiunea din care provenim este natural. Ceea ce ne aduce aminte ca, Pe cursul coexistentei noastre cu universul tot ceea ce ne reprezinta pe toate dimensiunile pe care le putem trai este logica complacerea noastra in aceasta conjuctura in care ne place sa ne re-gasim. Plina de delicii si capricii ale firi si existentei noastre. Uitam sa acordem respectul aspiratiilor noastre iar acest moment, aceasta clipa sau rascruce de decizie este curmatoarea aprecierei noastre pentru ce suntem. Nu ne-o putem ierta. Deci uitam.

Dar daca... prin absurd instictul nostru ne loveste in constientizare, ratiune si transpunerea cunoasteri simultan in aceias clipa in care uitam deobicei... Ce se intampla?