joi, 29 decembrie 2011

Spirit Sau Soare

Suflu seva sufletului. Simplu, suie spre stele. Spectrul sticlos se sparge spectaculos, silind spațiul selenar să se scurga stropind sânge simulacru. Stau singur, sau sper, sita să stoarcă stresul separând sinele stătător. Supărător Spiritul se-‘nalță spre Soare. Scântei spumegând, Soarele sfârșindu-și sejurul sosește spunând : Sunt singura Stea! Spiritul suav survolând sare să-l scuipe strigând stinge-te! Smiorcăit, Soarele stafidit seduce…Spiritul suav să Stea. Sincronizând stingerea siguranța spiritului seduce… Soarele stins.

Sunt suma sorții sumarizându-mi soarberea scursurilor sale, suprapun scobitura sorocului, sunt Spirit sau Soare!

Duel

Punctul culminant, un spadasin îl provoacă la duel pe celălalt. Spun punct culminant căci provocarea este făcută cu martori iar spadasini sunt niște domni. Duelul nu poate fi amânat așa că instrumentele sunt aduse. Orchestra se așează ca decor de ansambu al celor doi, iar ei pentru prestanța momentului cu ochii sticloși isi spun : "pana la moarte!". Martorii, acum spectatorii unei lupte de orgolii, demonstrații de eleganță și curaj. Toate acestea contopite cu orchestra muzicală care ține firul duelului, intensificând suspansul. Cursul muzical se menține obiectiv ca un arbitru, distrând spectatorii. Spadasinii, domni plini de demnitate scot flacări din ochi și respiră controlat. Nu se știe cum, poate că muzicienii au auzit ceva, iar prin muzica au transmis publicului, dar toți spectatorii și-au mânjit ochii cu masacru. Măcel, strigau unii din priviri apoi privind la alții să-i instige.Încet încet, tinerii domni săvârșindu-și duelul nescăpându-se din ochi unul pe celălalt precum niște bovine respirau sacadat suflând mai mult moarte decât spaimă, domnii plini de onoare devenind bătăuși cu săbii. Spectatorii s-au delimitat, fiecare îl încurajază favoritul mișcându-se pana la sudoare.

Viorile au vibrat puternic și au stat, un contrabas a căzut pe jos, două domnișoare martore întâia oară la un duel de domni au leșinat, ochii tuturor dansează-n lacrimi. S-ar zice că o venișoară de pe cord a plesnit, tuturor. Înainte de a se divide această stare, pentru toți este la fel și împart inconștient aceași stare, toți se scaldă în agonia de-o clipă apoi ea se divide în păreri. Spadasinii, autorii acestei stări generale au împietrit. Spada unuia s-a blocat în talismanul de la gâtul celuilalt oprind o lovitură curmătoare.În afară de ei, toți pleacă dezamăgiți. Spadasinul "lovit" își dezleagă talismanul de la gât, și-l oferă trofeu domnului din fața lui. Acesta, compătimind sentimentul camaradului său de duel, îi oferă spada. Se intorc și pleacă, nu se vor mai revedea niciodata. Orchestra... vals.

Zenit

Trec nepăsător peste întregul drum ce îl parcurge percepția pretutindeni scârbit și fară îndrumare înspre Zenit mă îndrept. Doar rute ocolitoare ce îmi tot dau târcoale mă abat de la șusta amețioare in căutare de defragmentare. Îmi desprind spiritul de om ca țesutul de pe os fără a îi căuta vreo cauză care, să satisfacă tumultos. Mă tot întreb ce se întâmplă cu spațiul ce eu îl tot ocup. Îl ocup când stau, iar cand ma deplasez, precum melcii dâre las in urma mea. Mă preling în dansul vioi al vieții ce mă abate de la traseul inițial, Zenit. Și cad... Dar nu precum căderea căci nu cad spre moarte ci spre a trai. Blestem, sau cauză a altor acțiuni, ajuns în viață îmi deșir demersul . Caut nod în papură ca să-l deznod. Zenit, vesnicul prag neatins strălucește-n privirea mea îndemnandu-mă, chemandu-mă aruncând raza lui asupra mea iar prin raza lui, bătători-mi-ar calea ma abate din demersul in care am cazut. Negasindu-mi locul, stau, aștept un fel de lansare a spiritului ce va parcurge drumul facut de raza iscoditoare.

O Jupâniță cu jupă trei sferturi se apropie molcom expandându-si prezența in jurul spațiului ce il ocupa si jap! Atenția mi-a fost secerată prabușindu-se în ansamblul de mișcari ce ea le făcea. Cum eu stateam întrebător cu privire la ce urma sa fac spiritul mi-a fost aspirat de implozia prezenței ce se apropia. O cunosc de secole și totuși , ispita, neiertătoare mi-a distras dorinta si acaparand intenția de a face, transformând-o in dorința de a fi statornic langa ea. Cel mai potrivit ar fi sa strivesc coroana, călcându-mi coloana ș’orgoliu’. Mă îndepărtez aspirand la plecare. De unde dedeucem că gândul duce la ducere. Tot privindu-l, Zenit ce-i steaua cea mai înalta pe cer, pâlpâie a stingere. Ai zice că viața i se scurge. Cum nu-i loc mai înalt de atât, plec să înlocuiesc locul vacant. Fie-mi strălucită plecarea, am să stropesc viața c-uitare.

4 și 2

Unu , doi, trei, patru. Patru! Patru și doi sunt soții lui unu și trei, iar unu și trei sunt soțiile lui doi și patru. Acum... Unu și trei fiind singuri mereu își spun ei fără soț. Dar cum pot ele oare să-și spună fără soț când patru și doi, sunt soții lor. Impare... Indecise pâna la infinit, așa sunt soțiile. Soțiile soților, adica, categoric doi și patru. Patru, dacă n-ar fi soțul lui trei, sigur s-ar împrieteni cu doi. Fiindca patru, e de două ori el... Doi! Ha, ha, ha!