Povestea

Pe la 6 dimineata cu creierul lovit de o migrena insuportabila totul pare indepartat si cutia craniana pare a sustine un lichid care cu fiecare miscare invoca durere ma ridic din pat strangand din ochi si zdrobindu-mi tamplele intre doua degete imi spun ca nu poate fi din nou luni, din nou o noua zi de scoala. In urechi imi tiuie inca telefonul pierdut pe sub gramada e perne avertizand ca e timpul sa ma trezesc. Il gaseesc si ma uit cu ura la el de parca e vina lui ca e inceput de saptamana il opresc si imi pun capul usor pe una din perne si imi las corpul moale... simt cum ma scufund in cearceaf si ajung in pat, si ma scufund mai departe ajung cu un etaj mai jos si ma pierd printre imagini aleatorii care in nonsensul lor capata sens si ma conduc spre un loc necunoscut de mine,dar totushi familiar. Pe fata mi se poate citi un zambet de fericire multumitoare care este stearsa brutal de acelas tiuit al telefonului. Ma ridic din pat suparat ca am fost furat de pe taramul viselor ma uit in jur si vad fiecare parte a camerei incercand sa mi amintesc de ce am aceasta migrena groaznica.
Privesc masa aglomerata de pahare brichete scumiera plina de scrum si chistoace, un borcan cu cateva alune si 2 pachete de tigari strivite. incep sa fac cativa pasi care sunt foarte grei si ma duc la baie. In oglinda parca nu ma mai recunosc, partea dreapta a fetei mele pare un bazolerief al modelului de pe fata de perna. Ochii simt o durere sfasietoare din cauza becului puternic, sunt mici, aproape inchisi, gura uscata cu un gust amar si limba lipita de cerul gurii, cu un gest de curaj deschid gura si ochii larg deschisi dar ma declar repedte invins si inchid ochii inapoi. Ma duc spre bucatarie sa mananc ceva sa pot pierde gustul amar, deschid frigiderul dar totushi nimic nu pare sa se prepere singur si renuntz. Realizez k am fost infrant cam des pentru doar cinci minute si incerc sa ma impulsionez sunand pe cineva sa pot vorbi si nu doar atat, sa stiu ca cineva imi impartaseste suferinta, si este si cauzata de mine. Pentru moment, reusesc, dar imi inchide repede si imi spune ca se culca inapoi, aceste cuvinte sunt k un cutit rasucit in orgoliul meu care nu mai suporta atatea infrangeri. Suparat pe mine si pe infrangerile de pana acum ma decid sa iau atitudine, si imi iau un prosop si ma arunc in dus. Ies si cred k sunt total revigorat, migrena parca a disparut doar trupul resimte picaturile de apa si frigul din camera si ma hotarasc sa ma incalzesc putin si ma intind in pat. Lumina se ingreuneaza din nou,ochii imi ard iar muschii refuza sa se mai miste.Lovit cu bestialitate de somnul ce cade pe ploapele mele pot ignora orice in acest moment, lumina, zgomote, telefonul chiar si faptul ca unul dintre picioare nu este sub patura iar temperatura lui nu coincide cu a mea.
Deschid ochii si ma vad intins lejer, ma trezesc vorbint iar cuvintele ies din gura mea fara sa ineleg ce sen au: "m-am trezit de mult acum ma imbracam" mana imi este la ureche si aud o voce intrerupta care imi cere detalii. Nici unul din cuvinte nu este adevarat, dar vocea mea parca s-a trezit cu mult inaintea mea. Incep sa ma imbrac hainele cad pe mine intr-o armonie placuta imi iau ghiozdanul fara sa verific cate caiete am in el, ma duc la oglinda im aranjez sapca de cateva ori si plec.
Pe scari imi aprind o tigara si cobor moharat de monotonia zilei, afara sunt izbit de un soc, din nou lumina, din nou durere, daca ar putea ochii mei ar demisiona din functie. Cu pupilele deschise primesc prea multalumina si o data cu ea durere, ochii se strang fruntea mi se increeste dar cu un act de curaj deshid ochii larg si ma chinui sa imi netezesc fruntea, doar vreau sa arat bine, chiar daca ma duc la scoala. In statia de tramvai este o aglomeratie iritanta, tramvaiul este prea plin si brusc ma gandesc ca devin claustrofob. Las doua trei tramvaie sa treaca si cand ma conving ca nu am nici o sansa sa stau lejer ma urc. Acolo sunt multe genuri de oameni unii grasi altii galagiosi, alti doar put, simt cum incepe sa ma doara capul din nou, mirosul e izbitor! Cobor cateva trepte si pentru prima oara pe ziua de azi, ochii mei sunt fericit. Cu doua trepte mai sus e o femeie care sta cu spatele si fundul ei sta exact in ochii mei, chiar dak nu vreau sa ma uit e inevitabil. Imi bucur ochii timp de o statie incercand sa mi imaginez chipul frumoasei domnisoare cand se intoarce o femeie in toata firea. Urata cu spume, traditionala alunita iesita in relief cu cateva fire de par, un ruj strident sanii divortati, ajung aproape sub bratele femeii.
Scarbit de femeie, de mine, nu pot intelege cum am putut sa ma uit timp de o statie la asa ceva si de undeva de la mijlocul spatelui un impuls electric se duce pana in ceafa si ajunge in creerul inca infumurat de mirosul groaznic de transpiratie si pielea mi se ridica iar umerii se scutura putin.
Ajuns la autobuz sper sa nu ma intalnesc cu cineva cunoscut pentru ca nu sunt atat de sociabil si nici nu vreau sa socializez. Cum nimic pana acum nu a mers bine, observ o persoana cunoscuta si matinala, vorbareata. Fac tot posibilul sa o evit, ma prefac ca nu o observ dar nu pot fi privat nici de asta. Imi vorbeste mult nu Inteleg nimic dar aprob orice, sunt sictirit si nu vreau sa ascund asta, sperand ca se va simti prost si se va opri. Din nou ghinion este amuzat de sictirul meu, de raspunsurile mecanice si incepe sa rada strident, absurd si enervant, cel putin pentru mine.
Ajuns la scoala majoritatea sunt amuzati de fata mea de dimineata iar cei care ma cunosc imi ofera clipe de liniste, totul e monoton aici nimic nu ma surprinde. Dupa aproximativ doua ore incep sa ma trezesc si sa capat viata.
Inconjurat de tot felul de oameni fiecare cu nivelurile lor si care ami de care incercand sa ma impresioneze reusesc sa ma plictiseasca intr un mod neasteptat de rapid. Astept totusi cu nerabdare ora 10.00 sa pot pleca de la scoala si sa ma duc sa am intalnesc cu lucrul cel mai frumos din viata mea, Mira. Neuronii se agita si impulsiile electrice creeaza mici explozii de nerabdare, uitandu-ma la ceas, nu cumva sa fi trecut ora la care trebuie sa plec. Fiind foarte sigur ca momentul in care trebuie sa plec a trecut de 5 minute ma lovesc de crudul adevar, e doar ora 8.57. Ma hotarasc sa plec totusi, si o sun spunandu i baliverne care nici eu nici ea nu le credem dar totusi preferam sa le socotim adevarate ca intalnirea noastra sa fie cat mai rapida.
Pe drum, parca nimic ce se intampla in jurul meu nue important si doar imaginea chipului ei in spatele usii care se grabeste sa ma soarba cu totul si sa am cuprinda cu mainile incercat sa ma striveasca pana in momentul in care realizeaza ca nu are puterea necesara. O iau in brate o ridic usor si o strang pana scoate un gemat de placere combinat cu durere, care imi semnaleaza k mai mult nu poate rezista si oricat ar vrea sa intre in pieptul meu nu este posibil. O las jos si se aude cum talpa ei goala loveste gresia rece. Nerabdatoare ma cheama la o tigare, fara sa uite totusi sa ma certe de ce am plecat de la scoala. Ne planuim ziua zi ne decidem sa plecam.
In lift, mereu nesimtit ii cuprind sanii si o sarut, ea ma respinge din frica sa nu ne prinda cineva, cel putin aceasta este cortina adevaratului motiv. Mergem pe strada si ne tinem de maini strans sau mai moale vorbim radem si ne privim in ochi. Intregul trup parca fiind detasat de la subiect si neatent isi sopteste un nevinovat si sincer " te iubesc, te ador, cat esti de dulce, esti super sweet, imi palce cum iti sta asa..." complimentele care doar trupurile noastre le pot simti. Iesiti de sub cascada de complimente trupurile se gasesc intr-un supermarket unde ne cumparam bazaconii fara sa intrebam de foarte multe ori " zi vrei aia, ca iti iau; sigur nu vrei, ca stiu ca tie iti place".
In parc multa verdeata inimile sunt extrasaturate de placere, si un zambet tamp se afiseaza pe fetele noastre o liniste groteasca se asterne in sufletele noastre si speriati parca de o veverita nevinovata care fuge cu pasi mici si repezi oprindu-secate putin si parca si ea mirata de linistea sufletelor noastre se opreste sa ne priveasca. Rontaim bazaconiile bem sucul si totul e fermecat in jurul nostru. O iau si ma joc su ea, o ciupesc mai mult sa observ dak ce se intampla e adevarat si apoi o sarut si o strang in brate si ea imi cauta gura umeda si primitoare. Tot din jurul nostru se transforma, copacii, bancile, oamenii, frunzele, vantul totul pare sa fie o simfonie creeata special pentru noi.
Ne uitam la ceas si parca prea repede a trecut tot timpul si ea trebuie sa ajunga acasa, incerc din rasputeri sa o conving sa mai stea makr o jumatate de ora care oricum impreuna nu inseamna decat 5 minute, sau mai putin. in drum spre autobuz, fara sa ne vorbim miscoram pasii, mergem din ce ince mai incet poate ,poate prelungim timpul. Ajunsi la trecerea de pietoni ne privim adanc in ochi si ne dorim amandoi sa oprim tot timpul si sa putem fi impreuna inca ceva timp, cat mai mult. Ne uitam in jur, vedem k lumea se misca, si totul parca ne sfideaza singura dorintza ne intrebam singuri daca e prea mult ce cerem, o singura dorinta avem si suntem suparati de ce nu se paote implini decat o data, doar de data asta aceasta dorinta a noastra. Ea se duce la ea in statie si trupul imi este moale, si incep sa vad din nou totul din jurul meu si totul isi pierde sensul anterior. Nimic nu mai e fermecat si mintea imi sta sa shi aminteasca toaat ziua dar nu reuseste sa shia duca aminte nimic din momentul in care ne am vazut, pentru ca din acel moment nimic nu a mai fost facut cu mintea...
Seara ajuns acasa si dupa timpul pierdut in fata calcuratorului, strang din ochii si imi lacrimeaza datorita atentiei la monitor. Ma pun in pat, imi aranjez pernele si in mintea mea e o fericire necunoscuta, specifica imi vine sa exclam “ iiiiii! “ dar ma abtin la timp, inainte sa ma simt penibil. Inconjurat de perne, fericit invelit si cautand pozitia perfecta. In mintea mea se petrec multe actiuni, imi trec imagini prin fatza ma pierd si ma scufund in lumea viselor, pana pe la 6 dimineata cu creierul lovit de o migrena insuportabila….